Cartea cu bunici

Am gasit ceva tare frumos.... si nu pot sa nu recomand mai departe antologia de povesti [pe care o vedeti aici], cu amintiri glumete ori mai triste, cu nostalgia vietii de "candva"...

Fiind crescuta la tara, in preajma bunicilor, pastrez inca vie imaginea lor din copilarie, imagine de care mi-e atat de dor... Mai am si acum 3 dintre ei, dar intr-o varianta atat de diferita, in care batranetea si boala si-au facut de cap.

Hai sa spun si eu amintiri cu bunici. Insa ma voi referi la strabunicul meu care mi-a fost atat de drag... A trait 88 ani si intreaga viata i-a fost ghidata de intelepciune, cumpatare, credinta, devotament si harnicie.

Acum aproape 4 ani l-am pierdut... Tin minte ca eram in sesiunea de vara, stresata cu examenele iar el intrase deja in coma. In acea zi am avut examenul din Probabilitati si am fost atat de fericita ca luasem o nota buna. Cand am intrat in casa parintilor sa le zic, nu am observat ca mama era in negru. Eram fericita sa ii povestesc.... pana cand vad pe chipul ei un zambet trist si atunci am facut legatura...

L-am visat de cateva ori... insa l-am visat in momente critice ale vietii mele, in care trebuia sa iau decizii ori eram emotionata inaintea unui eveniment. In vis, nu se intampla ceva extraordinar, sa imi dea sfaturi ori previziuni, erau doar situatii obisnuite. Insa ma simteam ocrotita de el, de acolo de sus si asta imi dadea incredere sa infrunt obstacolele de moment.

Era un om deosebit de inteligent. Ne soca mereu! si ne tot intrebam de unde stie atatea. Cand stateam sa povestim, nu ne intreba de noutati, cum fac in general bunicii, ci punea intrebari de logica, de perspicacitate si intuitie, ori intrebari din istorie, religie, geografie... si cate alte domenii. Ma gandeam serios la raspunsuri.... si atat de tare se bucura cand erau corecte. Atunci lacrima si zicea : 10!

Odata eram in curte, relaxata... si ma intreaba din senin: Incotro e Africa? Credeam ca glumeste :) insa astepta sa raspund. Okok! La orientare in spatiu, nu sunt deloc priceputa. Am inceput sa gandesc cu voce tare, ca sa ma urmareasca si eventual sa ma corecteze. Stabilirea Nordului a fost cam grea pentru ca dimineata nu eram treaza ca sa vad unde-i rasaritul iar despre apus nu puteam spune exact-exact directia. Apoi am gasit Sud-Vestul... ce mari si tari ar trebui parcurse pana acolo... In final, am aratat cu mana directia in care e Africa iar el mi-a zis ca e simplu de aratat si greu de ajuns acolo, caci daca ar fi s-o iei in directia aceea, tot nu ai ajunge in Africa...

Strabunicul stia formule matematice, calcula aria totala si volumul recipientilor mari in care se tineau granele, arii de suprafete semanate ori arate... cine stie ce alte calcule... si ma punea sa il verific daca sunt corecte. In ultima sa perioada, facea inmultiri cu numere de cate 6-7 cifre, doar ca sa nu le uite...

Bineinteles ca eu la scoala invatasem altfel iar acolo problemele se puneau diferit... insa cu el vedeam situatii reale de viata, in care era necesar sa iti pui la bataie cunostintele. Fara aplicabilitate, ar fi fost doar teorie seaca...